Salvare

207252_478380778896317_557693753_nLumea și poetul

Împins de ciudate amăgiri,
Ce-ți oferă așa zise plăcute simtiri,
Fără să te-anunțe că sunt trecătoare,
Pretind mereu și mereu că sunt soluția salvatoare.
Poetul rămâne singur, posac și trist,
Căci tot ce ți-a scris,
L-a dus într-o lume limitată..
A fost împins într-o insulă cu totul secată.
Sau mai bine spus e un ostrov recent format,
Din acumularea amăgirilor.

Poetul

Soluția lui de om e să construiască un pod
Căci apele nu dau înapoi.

Eu poetul

Dar ce minune că există Dumnezeu!
Soluția Lui o așteptam eu…
Poate că acest ostrov e doar vârful unui munte,
Dar apele mari…cine să le-nfrunte?
Sunt sigur că El Prea Înaltul
Mă poate face s-arăt ca un altul
Altul tot eu, adevăratul eu,
Ce nu se mai identifică singur.
Și ce munte frumos m-a făcut Dumnezeu..
Și cum tare hidos mă bucuram eu din greu.
Sunt iarăși liber și n-am trebuință de pod.
El m-a schimbat și încep să-I aduc rod.
Deci amăgirile s-au ridicat în nor
Și-ar vrea să-mi mai ploua-n ogor ,
Dar cu scutul credinței le-omor.

Poetul

Singur se îneca de prea multă secetă.
Azi stă tot singur și cugetă,
Căci Adevărul îl afli în singurătate cu Hristos.

Anunțuri

Aspros Smintheus

Small-white-mouse-001

De pe valiză jos,
A picat rapid, serios,
Creatura rozătoare,
Ce ai vrea s-o vezi că moare

E de-un alb imaculat,
Şi-ar dori să doarmă-n pat.
Are blană subţirică
De-natime are frică

Cu ochii roşii,
Ca sângele-ţi din artere,
Îi place orzul,
dar nu bea bere

Îşi marchează teritoriul
Într-un mod silos,
Merge pe înălţimi,
Dar doarme pe jos

Are nevoi puţine,
Şi totuşi strica un ogor
Eu stric o lume-ntreaga..
De ce să-l omor?

O fiinţa aşa drăguţă,
Fără voce de tenor
Cu precizie-i închisă,
Într-al tău laborator

Deţinut în libertate

sclav-sau-liberSimţirea-mi mi se zbate zdruncinător,
Mă conduce spre-un interior izvor,
Secat de mult în sufletu-mi.
Dar poarta e închisă,
Sudată-n mii de rânduri.
Dărâm cu barosul rânduri, rânduri..
Şi nu ajung să văd frumuseţea-i.
E agonie, e fugă nebună.
Nu pot trăi într-o lume comună,
mă lupt mereu să desfac rânduri, rânduri..
Şi constat: E un zid prea gros să-l răzbat.
Şi tot mă pricopsesc cu sentimente răvăşitoare.
Mă uit mereu la suflet şi mi se pare că moare.
Mai dau cu barosul şi dărâm rânduri, rânduri,
Să ajung cât mai repede la suflet
Şi să-l duc la reanimare

De vorbă cu mine…

end-of-semester-student-studying-finals-week-grading-essays-300x239

Când seara se-aşterne tu-ncepi să lucrezi?
Ce tonus te-apăsă-n lung diurnul zilei?
Prestezi nehotărât peste tot, deşi ..văd bine: deţii mereu o siguranţă în tine.
Eşti bun să veghezi cu lămpile-aprinse şi bun să oftezi atunci când ţi-s stinse

Ce dulci controverse te chinui s-alegi şi ce gust amar mie-mi lasă..

Ard de mânie când nu văd nici un peste în marile-ţi mreje
Şi totuşi te-ador când soarele de pe cer se-apuc-a se şterge.
Sunt obosit…dar te asigur: te voi dojeni,
Până când ajunge-voi să te plac pe timp de zi.