Personalitatea

O meditație a Prof. evanghelist Oswald Chambers

„Ca ei să fie una, cum și Noi suntem una”  Ioan 17:22

Personalitatea este acea parte unică, incalculabilă la care ne referim cand vorbim despre noi înșine ca fiind diferiți de oricine altcineva. Personalitatea noastră

images

este prea vastă ca să o putem cuprinde cu mintea. O insulă în mijlocul mării poate fi doar varful unui munte uriaș. Personalitatea este ca o insulă; nu cunoaștem nimic despre marile adancimi ale ființei noastre, de aceea nu ne putem estima corect. Începem prin a crede că putem, dar curand realizăm ca există o singură Ființă care ne înțelege, și acea Ființă este Creatorul nostru.

Personalitatea este caracteristica omului spiritual, asa cum individualitatea este caracteristica  omului natural. Domnului nostru nu i se aplică termenul de individualitate sau independență, ci numai acela de personalitate. „Eu și Tatăl una suntem.” Natura personalității este să fie unită cu o altă personalitate; poți ajunge la adevărata ta identitate numai atunci cand ești unit cu o alta personalitate. Cand un om se întalnește cu dragostea sau cu Duhul lui Dumnezeu, este transformat; el nu mai insistă asupra individualității sale separate. Domnul nostru nu a insistat niciodată asupra individualității sau a undei poziții de izolare a undei persoane, ci asupra personalității: „Ca ei să fie una cum Noi suntem una”.Dacă Îi predai lui Dumnezeu dreptul pe care-l ai asupra ta, natura reală a personalității tale Îi răspunde imediat lui Dumnezeu. Isus Cristos eliberează personalitatea; chiar și individualitatea ta este transformată. Elementul transformator este dragostea, devotamentul personal față de Isus. Dragostea este revărsarea unei personalități în părtășie cu o altă personalitate.

Anunțuri

2 comentarii la “Personalitatea

  1. alinalerca spune:

    Posteaza mai des. Abordezi teme interesante. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s